Home » D:News » Istoria tatuajelor în România, dezbătută pe 12 februarie, la Palatul Şuţu din Bucureşti

Istoria tatuajelor în România, dezbătută pe 12 februarie, la Palatul Şuţu din Bucureşti

Istoria tatuajelor în România, dezbătută pe 12 februarie, la Palatul Şuţu din Bucureşti
Publicat: 08.02.2015
Volumul "Pentru o istorie a simbolurilor. Tatuajul în România" va fi lansat pe 12 februarie, de la ora 12.00, la Palatul Şuţu din Bucureşti, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Autorii volumului sunt George Cristian Curcă, Octavian Buda, Adrian Majuru, Petru Budrugeac, Ciprian Chelaru, Cristina Ionescu, Liviu Ştefan Crăciun, Maria Giurgincă, Maria-Mihaela Manea, Migdonia Georgescu, Roxana Diaconu.

Evenimentul va fi prezentat de Dan Dermengiu, George Cristian Curcă şi Adrian Majuru.

„Moda tatuajelor în societatea românească o putem considera prezentă încă din timpul culturilor neolitice, dar în evul mediu tatuajul era întâlnit numai la nivelul păturilor superioare (element cultural preluat prin filieră orientală) şi probabil la o serie de personaje mai extravagante precum Petru Cercel (1583 -1585, domnitor al Ţării Româneşti) sau Gratiani Gaspar (1619 – 1620, domnitor al Moldovei). Odată cu modernitatea, moda tatuajelor s-a răspândit în toate structurile sociale, cu precădere cele urbane”, a declarat Adrian Majuru.

De asemenea, la Palatul Şuţu, poate fi vizitată şi expoziţia temporară „Pentru o istorie a simbolurilor. Tatuajul în România”, deschisă în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase